marți, 26 aprilie 2011

Azuritul


Azuritul

Azurit.jpgAzuritul este un mineral răspândit, care face parte din clasa mineralelor, carbonate anhidre. Cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică Cu3(CO3)2(OH)2. Habitusul azuritului fiind sub formă de cristale colonare scurte, sau sub formă tabulară, cristalele sunt de o culoarea albastră intensă, culoare care a determinat denumirea de azurit a mineralului. Duritatea pe scara Mohs este de 3,5 - 4, iar densitatea de 3,8, urma fiind de culoare albastră deschisă. Dacă nu se cunoaşte compoziţia chimică datorită pseudomorfozei se poate confunda cu malachitul.Azuritul este un mineral secundar, care se formează prin procesele chimice de degradare a calcopiritei sau altor minerale din categoria sulfiţilor de fier sau cupru. Prin hidratare se transformă în malachit, din care poate fi găsit frecvent asociat cu mineralul originar nedegradat.
Locurile mai importante unde s-a descoperit mineralul sunt: Guangdong in China, Chessy/Lyon in Franta, Touissit in Maroc, Tsumeb in Namibia, ca şi Bisbee/Arizona şi La Sal/Utah in USA.Denumirea de „azurit” este dată după culoare, în anul 1824 de mineralogul francez „Francois Beudant”.Azuritul este un mineral care conţine cupru, din care cauză face parte din zacamintele cu o importanţă economică deosebită. In Egiptul antic a fost folosit ca bijuterie sau pigment de culoare albastră. In Evul Mediu fiind folosit ca şi lazuritul la ilustraţiile colorate a cartilor şi manuscriselor.
Este mineralul din care s-a obţinut celebrul „albastru de Voronet''.Deoarece azuritul are o duritate mică, fiind poros şi cu un clivaj bun, s-a renunţat la folosirea mineralului pe scară largă ca piatra pretioasa .Când însă este folosit ca piatră la bijuterii e necesară stabilizarea şi îmbunătăţirea luciului mineralului prin acoperire cu un strat de substanţă plastică.
In curentul ezoteric mineralul este considerat ca piatra dezvoltării spirituale, având un efect de potenţare a atenţiei şi concentrării mentale, având în general un efect pozitiv asupra sistemului nervos, de regenerare şi dezintoxicare a organismului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu